LLP

LLP

DJ LLP

Biografie LLP

Emanuel Paul Vasilescu, cunoscut sub numele de LLP, s-a născut în vara anului 1980, pe 15 iunie. Şi-a început cariera de DJ la vârsta de 14 ani într-un club arădean. A început să compună şi să producă piese încă de la o vârstă fragedă, iar pasiunea pentru muzică şi ambiţia i-au deschis calea către succes, implicându-se în tot felul de proiecte muzicale.

Carieră muzicală LLP

Din primii ani de viaţă îşi aminteşte cum sora lui mai mare i-a stârnit interesul pentru această artă numită ‘muzică’. Artişti cunoscuţi precum The Klf, The Prodigy, ATB, Brooklyn Bounce, Dj Quciksilver, Scooter, în special muzica electronică a anilor 1990-2000 şi-au pus o amprentă adâncă în cariera DJ-ului. În scurt timp a reuşit să se remarce atât pe plan local, cât şi pe plan naţional.

În anul 1999 a obţinut primul rezidenţiat la un club arădean, totodată lansând şi două piese la casa de discuri Roton, sub numele EX-TREM, pe compilaţia ‘Mouse In House’ Vol.1, iar anul următor a mai lansat încă o piesă pe ‘Mouse In House’ Vol.2.

Anul 2009 reprezintă pentru Paul începutul unei colaborări importante, care se dovedeşte a fi de succes. Păşind pragul casei de discuri MediaPro a lansant piesa ‘I Miss You’. Proiectul reuşeşte să ia o mare amploare într-un timp foarte scurt, artistul fiind solicitat la diverse evenimente datorită talentului, determinării, pasiunii de care a dat dovadă. Succesul lui a continuat şi în anul 2010 cu piesa ‘Out of My Way’ care a reuşit să se impună în topurile autohtone.

Întrând pe scena industrei muzicale, a început să producă remixuri pentru nume sonore atât din ţară cât şi de peste hotare ca Loredana Groza, DJ Sava, Narcotic Sound, AlexUnder Base, Connect-R, Deepcentral, Nick Kamarera, John Puzzle, Voxis, R.O.A., Alessia, DJ Nick, Owen Breeze, Kato Jimenez, Dj Ralmm şi alţii.

În prezent este hotărât să-şi lărgească orizonturile, propunându-şi pe viitor proiecte de succes, totodată dedicându-se şi productiei muzicale. Este convins că munca depusă, experienţa acumulată şi pasiunea pentru muzică sunt cheile esenţiale pentru a stabilii un nou standard în muzică.

LLP vă pregăteşte o mulţime de surprize în acest an. Tot ce vă putem spune deocamdată e că lucrează împreună cu unul dintre cei mai buni compozitori de la noi, Tom Boxer. Rămâneţi alături de noi, pentru că în curând se va lansa noua sa piesă ‘Sensation’, o producţie 100% marca LLP.

Videoclipuri / Muzică LLP


LLP feat. Miss Sunshine – Sensation


LLP & John Puzzle feat Chriss-T – I Miss You


LLP feat. Aimi – Out of my way


R.O.A. – Ne Place (LLP Remix)


AlexUnder Base Feat. Lys – Drums (LLP Remix)


DJ Sava & Raluka – Love You (LLP Remix)

Voxis – Tell Me Everything (LLP Remix)


Nick Kamarera Feat. Mike Diamondz – Thailanda (LLP Remix)

Link-uri oficiale LLP:
Site-ul oficial: www.djllp.ro
Pagina de Facebook : http://facebook.com/paul.llp
Pagina de MySpace : http://myspace.com/djllp
Profilul de Twitter : http://twitter.com/PAUL_LLP
Profilul de SoundCloud : http://soundcloud.com/dj-llp

Copyright © '10-'16 Romanian Club Hits / cea mai noua muzica de club, mixuri, remixuri si videoclipuri