Nu-l cunoașteți încă pe LocoDj?!? E timpul s-o faceți!

Există câteva lucruri care-l validează ca fiind printre cei mai cunoscuți dj din vestul țării, iar, pentru început, aveți parte de o prezentare mică, dar importantă a activității lui muzicale.
Cele 11 mil. de vizualizări, obținute cu piesa „La Reina”, realizată în anul 2020, în colaborare cu Alex Mica, promovată de casa de discuri „Voices Media” și în al cărei videoclip protagonistă este Daniela Crudu, au venit ca un prim motiv de recunoaștere, la un asemenea nivel, a talentului LocoDj.
El este deschis spre a aborda noul din muzică, îmbinând elemente din muzica retro cu ritmurile moderne, dar și de a crea piese noi pe ritmuri care sunt acum în mare vogă.
Astfel, genul afro-dance, un gen nou ascultat în România, își găsește locul într-o altă realizare muzicală. Este vorba despre piesa „Zâmbete”, la care a colaborat cu Reyna, la începutul anului 2021.
Un alt succes îl reprezintă un cover al unuia dintre cele mai mari hituri, la nivel mondial, și-aici este vorba despre piesa „Live is life”, la care a colaborat cu Geo da Silva.
Pentru că LocoDj spune că este deschis la tot felul de colaborări, unele chiar neașteptate, iată că vara anului 2021 îl aduce în atenția admiratorilor lui, într-o altă manieră, diferită de cea cu care îi obișnuise până în acel moment. Și pentru că folclorul a reprezentat mereu o sursă de inspirație pentru muzica românească, el nu ezită să reînvie una dintre cele mai iubite piese din folclorul bănățean, și anume piesa „Frumoasă vecina noastră”, a renumitului interpret, Tiberiu Ceia, însă, ca element de noutate este ritmul etno-dance, într-un mixaj de excepție. Sigur că a ales să colaboreze cu una dintre tinerele și talentatele interprete de muzică populară bănățeană, Dana Gruescu.
Pentru că abordarea mai multor genuri muzicale reprezintă mereu o provocare, iar curajul și ambiția nu îi lipsesc lui LocoDj, tot în anul 2022, acesta încearcă și reușește o nouă colaborare, de data aceasta cu un alt nume cu rezonanță, însă din zona manelelor și a muzicii de petrecere, Rodica Olariu, dar și cu Dj. Killer, în urma căreia a luat naștere o altă piesă de succes: „Leul din Safari”.
Trebuie menționat faptul că LocoDj nu este apreciat doar pe pământ românesc, ci și în străinătate, iar lucrul acesta este dovedit de solicitările pe care le-a primit de la comunitățile de români din Irlanda și din Germania, solicitări pe care le-a onorat cu mult drag.
Finalul unui an care a început atât de frumos nu putea să fie altfel decât minunat. Se știe deja că rolul unui dj este cel de a le aduce o stare de bine acelora care ascultă și care îndrăgesc muzica lui.
”N-ai cum să nu simți împlinire atunci când tinerii studenți din Timișoara își doresc să le oferi seri de neuitat, prin muzica pe care le-o oferi în „Sesiunea de noapte”, care înseamnă un party organizat în mai toate orașele mari din țară, în care există universități”, spune LocoDj.
Locațiile din Timișoara, în care poate fi găsit LocoDj și echipa Sesiunea de noapte, sunt cluburile Heaven, D’arc și Fratelli.
În spiritul sărbătorii Crăciunului, dar și pentru că și-a dorit ca anul 2022 să se încheie și mai frumos, celor care îi urmăresc activitatea le-a adus în dar un remix al uneia dintre cele mai frumoase colinde, „Florile dalbe”, în genul electronic dance music.
După cum se vede, e de urmărit activitatea lui LocoDj. Anul 2023 va fi, cu siguranță, cel puțin la fel de bogat muzical, ca și anul care tocmai s-a încheiat, pentru că ambiția și dragul pentru ceea ce a ales să facă, așa cum, probabil, deja v-ați dat seama, nu îi lipsesc.
Sigur că, pe lângă toată activitatea aceasta artistică, echipa LocoDj este solicitată la o mulțime de evenimente private.
De reținut este și faptul că, dacă doriți să vă convingeți de cât de buni sunt, îi puteți găsi la fiecare sfârșit de săptămână, la Club 69, în localitatea Deta, o locație în care distracția este la ea acasă!
Acestea fiind spuse, LocoDj pregătește multe surprize pentru public, așa că, fiți pe fază!

You may also like...

Lasă un răspuns